Am pornit pe drumul Biocorner dintr-o pasiune uriașă și din crezul profund că suntem mai ales ceea ce mâncăm, iar hrana ne poate fi, în egală măsură, și leac, și otravă, depinde numai de alegerea noastră.
Visăm cu ochii deschiși la o lume în care să nu mai existe suferințe provocate de alimentele nepotrivite pe care le consumăm, visăm la copii veseli, care plesnesc de sănătate și care aleg oricând legume și fructe în locul altor tentații culinare, visăm la ziua în care calitatea unui produs și povestea lui (cum a fost cultivat, cu ce substanțe a fost ajutat să crească etc) să conteze cu adevărat, mai presus de orice.
Credem într-o alimentație curată, neatinsă de invențiile chimice ale acestui secol în care nu mai contează CE mănâncă oamenii, ci pentru CÂȚI vor ajunge mărfurile produse pe bandă rulantă. Credem în conceptul de BIO așa cum a fost el creat, lucrăm numai cu firme certificate, respectăm fiecare condiție europeană, nu credem în jumătăți de măsură și produse prezentate ca naturale, fără nicio dovadă că sunt și organice. Credem în vorba veche “clientul nostru este stăpânul nostru”, dar adevărul este că îl simțim mai mult ca pe un prieten. Și mai credem în întoarcerea la natură pentru mese simple și pline de nutrienții de care avem atâta nevoie.
Nu credem în trendul bio care te lovește la un moment dat, pe care nu îl înțelegi mai deloc și pe care îl vei abandona la fel de repede precum l-ai îmbrățișat – credem în stilul de viață BIO, cel ales pentru că vrei să știi exact și mereu ce mănânci, pentru că ai convingerea că asta îți influențează sănătatea trupului și pe cea a sufletului. Nu credem în diete, credem în alimente sănătoase de care nu ai cum să te mai desparți toată viața. La fel, nu credem că am reuși să vă spunem cum se cuvine povestea produselor Biocorner, dacă noi înșine nu le-am consuma cu sfințenie și cu convingerea că ne fac sănătatea să rodească și ne sunt cei mai de preț aliați în aceste vremuri.
Să recapitulăm, așadar, rețeta Biocorner: noi punem pasiune multă – nu încercați să o măsurați, e peste putință -, adăugăm furnizori de soi, verificați, autorizați și lăudați, câțiva angajați – nu sunt numeroși, dar sunt cei mai omenoși -, un serviciu de livrare-model, doua magazine vesele și calde, și, neapărat, sfaturi și vorbe bune pentru oricine ne trece pragul. Voi mai puneți peste toate puțină încredere – o să v-o câștigăm pe toată, garantat -, neapărat curiozitatea de a ne cunoaște și grija supremă pentru ceea ce consumați. Și iată cum am obținut Biocorner, locul unde vii când îți pasă de binele tău.